thoughts become words

În dimineaţa asta am dat o tură prin blogroll şi am găsit nişte postuleţe tare drăguţe. Aşa că nu vreau să le ţin doar pentru mine. Uite ce vă recomand eu azi.

Am să încep cu postul lui Bek00letz, pentru că e scris absolut minunat. Dar aşa sunt toate posturile scrise din suflet. Citeşte şi tu şi gândeşte-te puţin… Iar melodia…ai face bine s-o asculţi, altfel trăieşti degeaba.

Alina ne aduce un zâmbet pe faţă, ca de obicei. Era şi cazul între atâta melancolie.

Emma ne povesteşte despre mirosuri purtătoare de amintiri. Sau invers. Da, până şi amintirile se parfumează.

Gabriel are o mică nedumerire. Dar mie mi se pare că e una care face parte din categoria celor fără răspuns. Cel puţin, fără unul concret.

Grapefruits zice să nu urâm oamenii care nu ne pot iubi. Eu sunt de acord, dar mi se pare unul dintre cele mai dificile lucruri. Să iubeşti necondiţionat….nu toată lumea poate.

Hubbis ne recomandă filme de weekend. Aruncaţi un ochi. Măcar ştiţi de care să vă feriţi.

Claudia vorbeşte despre cel mai frumos compliment pe care îl poţi face unei femei. Care a fost cel mai frumos pe care l-ai primit tu?

Copila te îndeamnă să închizi ochii şi să…citeşti. Lasă-ţi imaginaţia liberă.

Loryloo face ca problemele noastre să pară nimicuri comparativ cu durerea unui suflet care rămâne în urmă.

Şi la sfârşit, vă las o melodie drăguţă. Să aveţi o zi frumoasă.

Asculta mai multe audio Muzica

M-am întors printre voi după nişte mici probleme pe care le-am avut cu blogul. Din păcate, tot nu am starea necesară pentru posturi vesele şi optimiste.

În ultima vreme m-a invadat melancolia, nostalgia şi pe alocuri, tristeţea. M-am gândit mult la trecut. M-am aruncat cu gândul printre momente care, odată, mi-au montat în spate cele mai frumoase aripi. Uneori mă ridicam şi fără ele. Atât de bine era atunci.

Mi-am dorit de atâtea ori să pot opri timpul sau măcar să prelungesc unele clipe cu câteva secunde. Dar singura care reuşeşte să facă asta e tristeţea.

Simt că mă transform în ceva ce nu mi-am dorit niciodată să fiu. Simt că pierd tot mai multe. Că lovesc acolo unde ar trebui să iubesc şi-mi deschid braţele spre locuri cărora ar trebui să le întorc spatele definitiv. Chiar dacă cu lacrimi în ochi.
Uneori, tot ce îmi doresc de la oameni e…să ştie. Pur şi simplu să ştie.

“Privesc ruinele amintirii cum se decojesc agonic de pe pereţii reci ai sufletului, cum în căderea lor tristă agaţă speranţele ucise, lacrimile uscate şi singurătăţile nerostite.”

Asculta mai multe audio Muzica

Dacă aş fi scris postul ăsta aseară, cu siguranţă ar fi arătat altfel. Mă bucur că n-am făcut-o. Poate e adevărat ce se zice. Poate că într-adevăr noaptea e un sfetnic bun.

Mi se întâmplă des să adorm cu gândul că mâine o să văd lucrurile altfel, că o să doară mai puţin sau că voi realiza, în sfârşit, că nu tot ce se strică poate fi reparat. Poate că trebuie aruncat în groapa aia unde ajung visele neîmplinite, sentimentele trecute şi inimile frânte.

Niciodată n-am înţeles de ce simt nevoia asta de a repara tot ce se strică. Tot ce strică altul, de fapt…

P.S. Ce simţi când începi să urăşti pe cineva?