thoughts become words

Posts Tagged ‘lacrimi’

M-am întors printre voi după nişte mici probleme pe care le-am avut cu blogul. Din păcate, tot nu am starea necesară pentru posturi vesele şi optimiste.

În ultima vreme m-a invadat melancolia, nostalgia şi pe alocuri, tristeţea. M-am gândit mult la trecut. M-am aruncat cu gândul printre momente care, odată, mi-au montat în spate cele mai frumoase aripi. Uneori mă ridicam şi fără ele. Atât de bine era atunci.

Mi-am dorit de atâtea ori să pot opri timpul sau măcar să prelungesc unele clipe cu câteva secunde. Dar singura care reuşeşte să facă asta e tristeţea.

Simt că mă transform în ceva ce nu mi-am dorit niciodată să fiu. Simt că pierd tot mai multe. Că lovesc acolo unde ar trebui să iubesc şi-mi deschid braţele spre locuri cărora ar trebui să le întorc spatele definitiv. Chiar dacă cu lacrimi în ochi.
Uneori, tot ce îmi doresc de la oameni e…să ştie. Pur şi simplu să ştie.

“Privesc ruinele amintirii cum se decojesc agonic de pe pereţii reci ai sufletului, cum în căderea lor tristă agaţă speranţele ucise, lacrimile uscate şi singurătăţile nerostite.”

“Ai văzut-o de atâtea ori (cel mai des în oglinda din baie) Ştii bine că femeia nu plânge niciodată fără motiv, fără o idee fixă care nu iese din ea decât în formă lichidă şi sărată. Dacă zâmbetul mai are şi nuanţe false, lacrima nu prea minte, decât la actriţe (şi nici atunci nu-i sigur că nu plânge personajul bine instalat în ele).

Dar în liniştea lumii, cel mai adesea se aude plânsul femeilor. Plâng când iubesc, căci la ele iubirea se instalează exact acolo de unde izvorăsc lacrimile… Plâng când li se nasc copiii, plâng de duioşie şi de nimicuri, plâng de dor şi de bucurie, plâng de durere şi de singurătate, plâng de ciudă pe ele însele, plâng de nenoroc şi de neiubite ce se simt uneori…

Ce rămâne după un plâns năprasnic? Nişte ochi umflaţi şi trişti, un munte de şerveţele şi nici o soluţie imediată. Dar parcă răsare din noi o putere pe care ne putem sprijini, deci ne putem ridica singure, în lipsa unui umăr iubit, a unui ‘în braţe strâns’, a unor buze care să sărute lacrimă după lacrimă…

Sensibilitatea din noi are nevoie de lacrimi. Poate că în ceaţa unui plâns calificat, de femeie care iubeşte degeaba, de femeie uitată sau părăsită, de mamă chinuită, se află cele mai multe răspunsuri despre cine suntem, cât de frumoase şi de vii şi de minunate suntem.

Când plânge o femeie, nu întotdeauna un bărbat e de vină, dar el e mereu una dintre lacrimi…”

Mihaela Rădulescu – Nişte răspunsuri

Asculta mai multe audio Muzica

Dacă stai un pic să analizezi articolele mele despre bărbaţi, tinzi să ajungi la o singură concluzie…animalul din care se trage bărbatul, e mai degrabă porcul decât maimuţa. Şi asta e foarte adevărat, daaar…există unele momente în care, noi femeile, uităm lucrul ăsta. Şi asta se întâmplă atunci când un bărbat e îndrăgostit. E chiar fascinant cum îi transformă sentimentele. Sunt drăguţi atunci când se îndrăgostesc, când nu-şi găsesc cuvintele, când visează cu ochii deschişi şi închişi şi nu există nimic care să-i aducă cu picioarele pe pământ. Bărbaţii îndrăgostiţi ştiu să-şi arate sentimentele în moduri mult mai originale şi mai frumoase decât femeile. Ştiu cum să te surprindă, sunt spontani, pasionali, iar doza mică de gelozie pe care ar vrea s-o ascundă, dar le mai scapă uneori, îi face să fie chiar simpatici.
Privirea unui bărbat îndrăgostit mi se pare unul dintre cele mai frumoase lucruri, în special dacă tu eşti obiectul fascinaţiei lui. E flatant şi îţi face frecvenţa cardiacă să urce cu câteva bătăi. Şi ei plâng, şi ei suferă, poate mai adânc, mai profund şi pe un timp mai îndelungat decât noi. Se îndrăgostesc mai rar, dar atunci când o fac, sunt lipsiţi de superficialitate.
Or fi ei toţi nişte porci, dar atunci când se îndrăgostesc, sunt adorabili şi ne fac să ne simţim cele mai norocoase femei.(chiar dacă nu ştim niciodată cât o să dureze)

Am închis ochii pentru o clipă. I-am deschis şi…erai acolo. Acelaşi şi totuşi diferit. Fără cuvinte greşit aruncate. Doar priviri. Priviri care ştiu întotdeauna cum să-mi ghideze respiraţia şi să mă poarte spre alte dimensiuni.
Stai în faţa mea, dezbrăcat de secrete…fără măşti…fără să te ascunzi sub imaginea omului care erai ieri. Pari un copil, dar nu. Eşti bărbat. Unicul bărbat care mi-a arătat că pot să zbor chiar dacă n-am aripi. M-ai învăţat să cred în zâmbete, să cred în tine şi să văd dincolo de aparenţe.
M-ai facut sa-mi doresc să fiu femeia la care te întorci în fiecare seară şi cea de lângă care te ridici de fiecare dată când soarele apare pe cer.
Atunci când viaţa imi distruge visele, în braţele tale găsesc ambiţia de a nu renunţa şi de-a o lua de la capăt. Tu îmi ştergi lacrimile de fiecare dată şi creezi altele noi. Uneori de fericire. Alteori de tristeţe. Uneori de dor…dar mereu sunt doar pentru tine. Nu te acuz şi nici nu-ţi găsesc scuze. Nu te închid în colivia viselor mele. Te las să zbori pentru că ştiu că nu uiţi niciodată să te întorci. Iar eu….eu nu uit niciodată cum să mă îndrăgostesc de tine iar şi iar şi iar….

lara fabian-je t'aime
Asculta mai multe audio Muzica