thoughts become words

Posts Tagged ‘suflet’

Vorbeam cu cineva şi, de la una la alta, a ajuns să-mi povestească întreaga sa istorie ( bine, nu toată… vreo 70% din ea ). Cu toate relaţiile şi pseudo-relaţiile mai mult sau mai putin importante. Pentru câteva ore, am fost cu urechile ciulite şi mintea acolo… şi ocazional, când îmi declanşa câte o amintire, pe la mine prin viaţă. Am zâmbit la unele momente, mi-a venit să plâng la altele pentru că… da, nu-i greu să-mi ajungi la lacrimi dacă-mi vorbeşti despre  suflete îndrăgostite.

Îl ascultam şi mă gândeam cât de tare s-a schimbat. Şi mi-a părut cumplit de rău. Nu e singurul pe care îl cunosc aşa. Ştiu o grămadă de persoane transformate, în timp, din băieţi buni în… porci. Şi e oarecum normal… E instinctul ăla… te adaptezi ca să supravieţuieşti. Te ridici de jos şi îţi juri că nu se va mai întâmpla a doua oară. Chiar dacă asta înseamnă să fii tu cel care schimbă suflete. Partea proastă e că… niciunul dintre ei nu-mi pare fericit. Nu cu adevărat.

Am adormit, spre dimineaţă, gândindu-mă la ce am lăsat eu în spate. Poveştile noastre nu diferă foarte mult. El şi-a învăţat lecţiile. Diferenţa e că, eu, deşi mi-am promis în nenumărate rânduri că n-o să-mi mai las inima călcată în picioare şi n-o să mai plâng după nimeni… n-am reuşit să mă schimb. Am rămas (aproximativ) aceeaşi. Sunt tot visătoare, tot uşor naivă… tot campioană în a da a 10-a şansă cuiva. Desigur… acum am “gheare” pe care ştiu şă le folosesc destul de bine atunci când e cazul. Dar, in fond, sunt tot un copil. Tot eu… Nu ştiu dacă am reuşit să mă fac vinovată de suferinţa altcuiva. Cu siguranţă, dar nu ştiu dacă la modul ăla, care să-l transforme în altcineva.

Stând acolo în patul meu, cu ochii fixaţi pe tavan şi cu gândul departe, n-am putut să nu mă întreb… Oare cine e mai câştigat dintre noi doi? El că s-a schimbat sau eu, pentru că am rămas la fel?

P.S. Nu asculta melodia în timp ce citeşti. Îţi va părea prea trist postul.

Citeam aici despre doruri şi am realizat că mi-e dor de ceva sau de cineva mai mereu. Poate nu întotdeauna stau să-l procesez, dar sunt conştientă că e acolo. Şi chiar şi atunci când crezi că nu-l simţi, doar vorbind despre el, ţi se face dor.

Doare de cele mai multe ori şi trece de la sine, de prea puţine. Uneori ţi se ascunde atât de bine în suflet, încât uiţi că e acolo, dar iese la suprafaţă fix când ai nevoie să-l simţi. Uneori e sfâşietor, alteori trece aproape neobservat. E bine să-ţi fie dor. Atunci descoperi cele mai frumoase lucruri despre tine.

Nu ştiu cum e la alţii, dar eu dacă spun că mi-e dor, chiar aşa e.  Când spun că nu…ai grijă, există posibilitatea să mint. Asta pentru că m-a învăţat cineva că atunci când arăţi ce simţi, devii vulnerabil. Şi m-a învăţat prost. Dar despre asta… altă dată.

“Dorul e rezumatul perfect a ceea ce contează cu adevărat în viaţa ta.”

Mă întreb… cum e să simţi lipsa dorului?

Asculta mai multe audio Muzica

Iubirea nu e întotdeauna simplă. Cu siguranţă nu e ca în filme. Uneori e mai bine să nu simţi toată îndrăgosteala aia care îţi dă planurile peste cap şi viaţa… şi schimbă tot. Cu atât mai mult, atunci când omul respectiv nu e şi cel mai indicat.

Câţi dintre noi n-am încercat, măcar o dată, să ne îngropăm sentimentele. Să le ascundem adânc, minţindu-i pe cei din jur şi minţindu-ne pe noi înşine că ele nu există. Dar culmea… cu cât le renegi mai tare, cu atât cresc mai mult. Devin tot mai puternice şi mai puternice… până ajung să-ţi sfâşâie sufletul.

Poate ar trebui să ne oprim din a ne ignora sentimentele şi a ne preface că nu sunt acolo. Poate ar trebui să ne permitem să plângem atunci când simţim că asta ne vine să facem. Poate ar trebui să lăsăm tot ce simţim să ne lumineze ochii şi sufletul. Pentru că până la urmă… e de preferat un “Nu te iubesc şi nu voi putea face asta niciodată”, decât un “Dacă mi-ai fi spus, poate…”.

Crede-mă. Nu vrei să pierzi iubirea vieţii tale din cauză că ţi-a fost frică.. Life is too short.

Asculta mai multe audio Muzica

Pentru că tot ne aflăm în “luna femeii”, m-am gândit să postez aici un fragment dintr-un articol pe care l-am găsit. Zice-se că sunt nişte instrucţiuni de utilizare a…femeii (fără vreo intenţie de-a o numi un obiect). Întotdeauna am fost de părere că suntem nişte fiinţe tare greu de înţeles. De aia… nu încercaţi să ne înţelegeţi. Doar iubiţi-ne şi apreciaţi ce aveţi lângă voi.

“Femeia pe care tocmai vrei s-o întrebuinţezi a fost făcută din iubire, şi de aceea nu poate funcţiona fără acest combustibil. Ai grijă să-i faci mereu plinul.
Dacă o iei în braţe, nu uita să repeţi constant gestul. Reacţionează la fel de minunat la sărutări şi mângâieri, ba chiar la cuvinte calde şi simple.
Când e tristă, încearcă să o faci să zâmbească. Dacă nu ştii cum, fă dragoste cu ea, va avea apoi cel mai frumos zâmbet.

Nu uita niciodată că femeia are nevoie să-i spui cât e de frumoasă, cât îţi e de dragă şi cât de tare-ţi lipseşte. Când vei uita aceste mici detalii, viaţa ta va fi tot mai seacă şi mai lipsită de noroc, căci nici unui bărbat nu-i merge bine fără un suflet-pereche lângă el.

Nu te îngrijora că piesele din care e făcută femeia se mai deteriorează şi îşi mai schimbă aspectul. Doar unele pot fi înlocuite, însă e preferabil să observi că şi piesele tale suportă exact aceleaşi transformări….

Întregul articol îl găsiţi aici.